Sindicatul Medicilor, Farmaciștilor, Chimiștilor și Biologilor din România, Promedica, a precizat că evenimente precum cel de la Spitalul Orășenesc Corabia, unde un bătrân a fost filmat în timp ce se târa în genunchi pe holurile unității medicale, au un impact negativ asupra relației medic-pacient.
„Dorim să atragem atenția asupra unui fenomen care se întâmplă în sistemul medical de foarte mult timp și care provoacă ruperea relației medic-pacient, descurajarea cadrelor medicale, pedepsirea personalului medical, uneori fără sens și doar pentru satisfacția publică, și lăsarea adevăratelor cauze ale problemelor, nerezolvate. Situația creată la Spitalul din Corabia zilele acestea a făcut subiectul presei și motivul pentru care mulți români au arătat, încă o dată, cu degetul spre dezastrul din sistemul sanitar românesc și lipsa de empatie a personalului medical. Ca în multe astfel de situații, toată lumea a vrut capul lui Moțoc, s-a grăbit să pedepsească, fără a avea intenția, înțelepciunea, maniera corectă de a analiza problema în ansamblu, pe toate fețele, de a căuta care este cu adevărat buba și de ce se sparge ea de fiecare dată într-un alt loc”, se arată într-un comunicat al Promedica.
Reprezentanții Promedica au precizat că bătrânul nu a reprezentat o urgență medicală, ci era mai mult un caz social. Medicii atrag atenția că un astfel de caz se poate repeta oricând în altă unitate medicală.
„O minimă analiză și cercetare făcută asupra cazului Corabia arată că, încă o dată, confundăm nevoia de asistență socială cu cea de urgență medicală. Pacientul ajuns la spitalul din Corabia, cu bagajele după el, nu era un caz de urgență medicală, ci mai degrabă un om care avea nevoie de un loc unde să fie cald și să fie îngrijit. În perioada sezonului rece toate Unitățile de Primiri Urgențe de confruntă cu un val de oameni care nu reprezintă urgențe medicale, dar care ajung în spital înghețați, nemâncați și care au nevoie, de fapt, de asistență socială. Este important de menționat faptul că opinia publică NU a fost informata corect vis a vis de faptul că pacientul era în Ambulatoriu și nu în CPU, ceea ce implică un mod diferit de asigurare a suportului. În media nu s-a prezentat nici faptul că pacientul nu a necesitat îngrijiri medicale în regim instituționalizat, ceea ce lasă opinia publică să își facă propriile scenarii privind finalitatea actului medical. Pentru situația creată la Corabia medicul a fost adus noaptea să fie cercetat și amendat, pentru că cineva trebuie pedepsit și pentru că problema trebuie să aibă mereu o rezolvare la nivel public. Adevărata cauză, cea a lipsei unui sistem medico-social funcțional, rămâne însă nerezolvată, iar situația de la Corabia se poate repeta oricând în alt spital. Dragi autorități, vă propunem să comunicăm mai mult, să analizăm mai mult, să nu rezolvăm problemele decât la suprafață dând amenzi și găsind mereu vinovați de serviciu. Dacă vrem ca aceleași probleme să nu se repete la nesfârșit este nevoie să tratăm cauzele reale. Nu ignorăm în totalitate faptul că prezența de spirit a infirmierei nu a fost una chiar inspirată, dar analizarea serioase a problemei este cea mai corectă și sigură cale în astfel de situații. Mai multă analiză, mai puține anchete în miez de noapte!”, se mai arată în comunicatul citat.
Un bătrân, de 63 de ani, din Corabia a fost filmat, săptămâna trecută, în genunchi pe holurile Spitalului Corabia. Filmulețul a devenit repede viral, iar foarte multe persoane au acuzat comportamentul cadrelor medicale care au ignorat bărbatul. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a dispus o anchetă, în urma căreia medicul de gardă a fost amendat cu 6.000 de lei, iar o asistentă cu 3.000 lei.