O falsă dezbatere a fost lansată la începutul acestui an privind pericolul infectării cu SARS-COV2 a celor care consumă pâine neambalată. Subiectul pare că ascunde în spate câțiva „băieți deștepți” care vor să-i distrugă pe cei care vând și pâine neambalată, adică pâine caldă pe care o iei de la brutărie.
Scandalul a izbucnit după ce un spot publicitar lansa falsa idee că se pot îmbolnăvi de COVID cei care consumă pâine neambalată.
Astfel, pe 7 ianuarie, ANSVSA ieșea cu un comunicat de presă spunând că, din datele științifice, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor de la consumul de produse de origine animală, nonanimală, inclusiv pâine neambalată.
„Ca urmare a apariției în spațiul public a unui spot realizat de Asociația Prețuiește Calitatea în care se precizează că „Peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi ZILNIC de Covid-19 de la pâinea NEAMBALATĂ!” și în care apare și numele instituției noastre, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) dezaprobă public mesajul transmis prin acest spot publicitar. Considerăm condamnabilă această acțiune de inducere în eroare a consumatorilor și de creare a unei stări de panică nejustificate în rândul opiniei publice, cu atât mai mult cu cât ANSVSA a informat, în repetate rânduri, faptul că din datele științifice disponibile până în prezent, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor cu Sars–Cov 2 prin consumul de alimente de origine animală (carne, lapte, pește, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.)”, se arată într-un comunicat al ANSVSA, postat pe site-ul oficial pe 7 ianuarie.
Contactat telefonic, omul de afaceri oltean, Gabriel Prasacu, cel care deține una dintre cele mai mari fabrici de pâine din județul Olt, nu a dorit să comenteze dacă sunt mari companii din piață care vor să distrugă producătorii locali, spunând doar că nu se ocupă de această parte a afacerii sale.
Potrivit unui comunicat remis de DSVSA Olt, miercuri, 24 martie, după analiza la nivelul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor se arată încă o dată că alimentele nu pot constitui o cale de transmitere a virusului SARS-COV2. Forul european a recomandat doar respectarea regulilor de igienă.
„Recent, în data de 9 martie, în cadrul reuniunii Comitetului Permanent pentru Animale, Alimente și Furaje, secțiunea Siguranța Biologică a Lanțului Alimentar din cadrul Comisiei Europene, reprezentanții Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) au reiterat faptul că, din evaluarea celor mai noi date științifice nu reiese că alimentele se pot constitui în cale de transmitere a virusului Sars–Cov 2. Cu acest prilej, s-a solicitat EFSA un punct de vedere privind ambalarea produselor alimentare în contextul pandemiei de COVID-19. Răspunsul EFSA a fost acela că nu există recomandări în acest sens și că este esențială respectarea regulilor de igienă”, au transmis reprezentanții DSVSA Olt.
Controale, la fabricile de pâine din Olt
DSVSA Olt a efectuat controale la 48 de fabrici de pâine și produse de panificație din județ, în perioada 1 martie-19 martie.
Astfel, au fost aplicate 14 avertismente și două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.200 lei, la o unitate din Slatina şi la una din Vâlcele.
Totodată, au fost emise şi două ordonanţe privind suspendarea activităţii din unităţile supuse înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, la unităţi din Cilieni şi Mihăeşti.
Principalele nereguli descoperite au fost:
– stare de întreţinere şi igienă necorespunzătoare a spaţiilor de depozitare, a celor de producţie, a echipamentelor, utilajelor, ustensilelor de lucru, a vestiarelor pentru personalul angajat ;
– neimplementarea bunelor practici de igienă şi de identificare a riscurilor ;
– nerespectarea programelor de autocontrol.
În cadrul verificărilor au fost urmărite următoarele aspecte :
– modul de respectare a cerinţelor privind înregistrarea unităţilor pentru fabricarea pâinii şi produselor de panificaţie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare ;
– respectarea condiţiilor de igienă a spaţiilor, facilităţilor, echipamentelor de lucru, alimentarea cu apă, controlul temperaturii, managementul deşeurilor, combaterea dăunătorilor, sănătatea şi instruirea personalului lucrător ;
– implementarea bunelor practici de igienă, identificarea riscurilor, monitorizarea datelor ;
– verificarea respectării programelor proprii de autocontrol ;
– verificarea respectării cerinţelor de trasabilitate ;
– verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind transportul pâinii şi a produselor de panificaţie către unităţile de comercializare.