Paștele va fi sărbătorit în acest an pe 2 mai, iar tradiția cere ca pe masă să fie și miel. Ciobanii olteni spun că le va fi foarte greu să vândă miei, dacă târgurile sau centrele de sacrificare nu vor fi deschise.
Președintele Crescătorilor de Animale Slătioara, Traian Gârtan, a precizat că populația nu merge către ferme, să cumpere direct de la ciobanii.
„Noi sperăm să se deschidă câteva centre de sacrificare în județul Olt, dacă nu, ne dorim ca oltenii să cumpere miel de la ferme, direct de la ciobani. Nu este anunțat nimic, dar noi sperăm să se deschidă târgul de la Osica, la Slatina nu cred că va fi deschis, pentru că nici anul trecut nu a fost. Este foarte greu ca populația din zona urbană să se ducă către ferme. Așa știau că vor găsi miel în târgul respectiv. Nu cred că este mare lucru să deschidem două trei zile, să dăm autorizație, medicii veterinari să asiste la sacrificări”, a spus Gârtan.
Acesta a precizat că, în acest an, mielul va avea un preț cuprins între 13-15 lei pe kilogram, în viu, mai scump decât în 2020 când kilogramul nu a sărit de 12 lei.
„Prețul este între 13-15 lei, în viu, este puțin mai scump decât anul trecut, pentru că și costurile au fost mai mari, cerealele s-au scumpit și subvenția nu a venit la timp. Țăranul trebuie să-și recupereze de undeva cheltuielile. Anul trecut, a fost între 10-12 lei, iar anul acest va ajunge până la 15 lei”, a adăugat Gârtan.
Președintele Crescătorilor de Animale Slătioara, Traian Gârtan, spune că mulți ciobani vor vinde mieii la export, engros, la 13 lei kilogramul. Ajunși peste hotare, mieii vor fi sacrificați, etichetați și ambalați. Apoi vor ajunge în supermarketurile din țară, la un preț dublu.
„Dacă nu se vor deschide târgurile, piețele, ciobanii cel mai bine cred că îi vor da la export. La export îi dau cu 13 lei pe kilogram și cred că este un preț bun și pentru ei, decât să-i vândă la bucată. Părerea mea este că noi vom cumpăra la bucată din supermaket, dar tot mieii din fermele noastre. Pleacă materie primă în afară și vine materie finită, adică vin tăiați. Din cauza centrelor de sacrificare la noi se întâmplă acest lucru. Din acest motiv spun să se autorizeze câteva centre în județ, să dăm ocazia oamenilor să vândă acolo. Vom găsi în supermarket mielul nostru din fermă, importat pe o anumită filieră la un preț de două ori mai mare”, a conchis Gârtan.
Ciobanii spun că în acest an mieii sunt mari, pentru că Paștele a căzut târziu, iar multe exemplare au chiar și peste 20 de kilograme, în viu.