CN „Ion Minulescu” Slatina, la ceas aniversar. Director: „Liceul nostru este cel mai important pentru Slatina”

Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a împlinit 100 de ani. Directorul prestigioasei unități de învățământ din Slatina, Christian Ionescu, a precizat că mai multe evenimente au loc zilele următoare, fiind implicați elevii, profesorii, iar la ședința festivă, de miercuri, urmând să participe și autoritățile locale.

„Astăzi avem activități doar în cadrul școlii, cu profesorii din școală. Începând de mâine, în perioada 25-27 mai, avem invitați din afara școlii, foști elevi, foști profesori. Miercuri, avem o ședință festivă, pe 26 mai, de la ora 11.00, unde am invitat reprezentanți de la prefectură, primărie, CJ Olt, ISJ Olt, iar începând de mâine, de la ora 16.00, avem festivitatea de absolvire pentru clasele a XII”, a spus directorul de la CN „Ion Minulescu”, despre evenimentele care marchează un secol de activitatea.

Directorul liceului unde învață peste 1.800 de elevi a precizat că unitatea obține an de an cele mai bune rezultate la olimpiade și la Examenele Naționale, un loc la „Minulescu” fiind râvnit de copiii din Slatina și nu numai.

„La acest moment, liceul nostru este cel mai important pentru Slatina, pornind de la numărul de elevi, peste 1.830 de copii învață aici, din Slatina și din zonele limitrofe. În al doilea rând, pentru rezultatele pe care le are. Este primul colegiu ca rezultate la concursuri, olimpiade, fără discuție, și la distanță de orice alt concurent. Nu în ultimul rând, rezultatele de la Bacalaureat, la Evaluarea Națională, notele de 10 pe care le-am avut la Examenele naționale. Liceul înseamnă mult, nu vrem nici să eclipsăm pe altcineva, după câte știm noi, este unul dintre cele mai căutate licee. Este chiar o problemă pentru noi că vor prea mulți să vină. Cei mai buni vin la noi, dar nu tot timpul, mai merg și la celelalte licee. În momentul în care profesorii ajung la Minulescu se mobilizează mult mai bine și de aici și rezultatele”, a spus profesorul  Ionescu.

 

Scurtă istorie a CN „Ion Minulescu” Slatina:

-Pe 3 iulie 1921 lua naștere un comite de profesori și părinți pentru înființarea unei școli secundare de fete, iar unitatea se deschide la 1 septembrie 1921.

– 1 septembrie 1926 Școala Secundară de fete devenea Liceul de fete din Slatina.

-4 decembrie 1971, prin Decretul nr. 457 al Consiliului de Stat, Liceul teoretic nr. 2 primește denumirea de Liceul „Ion Minulescu”, iar pe 14 mai 1972 are loc oficializarea numelui, ceremonia având loc în prezența fiicei poetului, Mioara Minulescu.

– 5 februarie 1999, prin Ordinul MEN 3647, se stabilește oficial denumirea de Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina.