Merele dintr-o fermă din Găneasa sunt culese cu ajutorul deținuților din Penitenciarul Craiova. Sucul produs în Olt, exportat în Germania

O fermă din comuna Găneasa, județul Olt,care deține o suprafață de șase hectare cu mere, se confruntă cu o criză acută de forță de muncă. Fermierul oltean se plânge că nu găsește zilieri pentru a culege fructele și a semnat recent un contract cu Penitenciarul Craiova. Astfel, zeci de deținuți vor veni zilnic în ferma din Olt, în această toamnă, pentru a culege merele.

„Ne confruntăm cu deficit de forță de muncă, anul acesta avem un contract de colaborare cu cei de la Penitenciarul Craiova. Vin deținuții și ne ajută în fermă. Oamenii din comună nu prea vor să vină la muncă, avem o mare problemă în privința forței de muncă, din acest motiv am și apelat la acest contract cu Penitenciarul Craiova. Ne vor trimite între 15-20 deținuți în fiecare zi. Este primul an al acestei colaborări. Ne-am gândit la o soluție, pentru că sunt mari probleme cu forța de muncă. Oamenii pe care îi luăm ca zilieri nu veneau, veneau o zi-două, apoi nu mai veneau. Așa cu un contract, vor veni”, a declarat Valentina Șerban, reprezentantul fermei de mere din Găneasa. 

Criza acută de forță de muncă cu care se confruntă ferma din Găneasa nu este un caz izolat, mai mulți fermieri din Olt, care dețin suprafețe întinse cu legume și solarii, s-au plâns că ziua de muncă s-a scumpit foarte mult, zilierii și așa puțini solicitând bani, trei mese pe zi, țigări și alcool.

Sucul de mere va ajunge în Germania

Sucul de mere produs în județul Olt va fi exportat în Germania, dar poate fi găsit și în câteva magazine din Slatina.

„De anul acesta intrăm și pe piața românească, mai ales că facem și procesare, vindem într-un magazin din Slatina. Începând de anul viitor, vom exporta sucul de mere, am vorbit cu cineva pentru un contract în Germania. Pentru mere să sperăm că începem să le vindem aici, în magazinele din Slatina. Pot veni să cumpere mere și suc și de la Oltișoru, comuna Găneasa”, au mai spus reprezentanții fermei din Găneasa.

Ferma deține o suprafață de șase hectare la Găneasa, iar în cooperativă a mai fost cooptat un fermier din Balș, cu 40 de hectare de măr, fiind al treilea an de producție. Pe cele șase hectare de la Găneasa, ferma produce, în medie, 100 de tone pe an de mere, acestea fiind gata de cules din septembrie până în octombrie.

Foto: fermierul din Găneasa, în Piața Volantă ce funcționează în fiecare sâmbătă, în parcarea de la CJ Olt.