Antrenorii de la CSM Slatina, despre o posibilă calificare în Cupele europene: „Am avut un parcurs bun, dar ar fi o greșeală pentru noi să punem presiune pe echipă”

Echipa de handbal feminin CSM Slatina a avut un parcurs bun în Liga Florilor, obținând cinci victorii în cele opt etape disputate.

Antrenorul de la CSM Slatina, Andrei Popescu, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc luni, 10 noiembrie, despre programul pe care îl are echipa sa.

Au trecut opt etape din Campionat, mai avem în acest an două meciuri oficiale, ambele în deplasare, după care vine pauza competițională din cauza Campionatului Mondial, după care Campionatul se va relua pe 10 ianuarie, cu un meci acasă. (…) În acest moment, suntem în obiectiv, am reușit sa acumulăm suficiente puncte pentru a reuși să avem stabilitate din acest punct de vedere. Avem două deplasări dificile cu echipe de tradiție, la Baia Mare, joi, și imediat, la trei zile, duminică, la Rm. Vâlcea. După aceste două meciuri va veni o pauza, după care reluam pregătirea în jurul datei de 1 decembrie„, a spus antrenorul Andrei Popescu.

Întrebat despre o posibilă calificare a echipei din Slatina în Cupele Europene, antrenorul Andrei Popescu a precizat că este prematur să vorbească acum despre acest lucru.

„În acest moment, este prematur să vorbim despre calificarea în Cupele Europene. Dacă ne uitam în clasament, vedem că diferența între locul 3-4 și locul 10 este undeva la 5-6 puncte. Prima data ne gândim la obiectivul pe care îl avem să l îndeplinim, după care putem sa vorbim despre mai multe lucruri”, a adăugat antrenorul.

Raul Fotonea, antrenorul secund de la CSM Slatina, spune că această calificare este un vis pe care toată lumea și-l dorește, dar, însă, nu vrea să pună presiune pe echipă.

„Nu cred că există oameni în oraș mai motivați ca noi sau ca fetele să se întâmple acest lucru. Este un vis frumos! Am avut un parcurs bun de campionat, dar ar fi o greșeală pentru noi să punem presiune pe noi și pe echipă și să spunem că trebuie să se întâmple acest lucru. Ne dorim acest lucru, dar mai este mult de jucat. Am spus tot timpul că, anul acesta, la Slatina, vom încerca să facem o echipă care să se poată bate cu oricare alta din Campionat. Acest lucru s-a întâmplat! Sperăm să menținem linia și să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Fotonea.

După preluarea băncii tehnice de către cei doi antrenori, Andrei Popescu si Raul Fotonea, CSM Slatina a avut un parcurs foarte bun. Echipă se lovește în continuare de lipsa unei săli în care să-și dispute jocurile din organizare proprie și cu condiții optime pentru desfășurarea antrenamentelor.

Întrebat unde va juca echipa în cazul unei eventuale calificări în Cupele Europene, antrenorul Andrei Popescu a spus că se va găsi o soluție.

Dacă o să reușim, sunt sigur ca această conducere a clubului va găsi o soluție„, a conchis Andrei Popescu.

Lucrările la Sala Polivalenta din Slatina, derulate prin CNI, sunt sistate de câțiva ani.