ISJ Olt, ședință de repartizare a posturilor titularizabile. Profesor: „Am predat și la simultan, acolo este o poveste tristă”

ISJ Olt a organizat astăzi, 31 iulie, prima ședință publică, fiind repartizate cele aproape 50 de posturi pe care candidații, care au obținut cele mai mari note la Concurs, s-au putut titulariza. Ședința publică a avut loc la ISJ Olt, comisia, formată din inspectorul școlar adjunct Mariana Gheorghe și inspectorii Cristian Miu și Felicia Man, acordând posturile în funcție de mediile obținute la Concursul de Titularizare.

Un profesor care a predat mai bine de un deceniu Limba și Literatura Română a reușit, astăzi, să se titularizeze, după ce a schimbat domeniul, a mai făcut studii, și a dat concurs pentru posturile de educator.

Profesoara, care a dorit să rămână anonimă, a precizat că de-a lungul timpului a predat și la simultan, numind aceste clase „o poveste tristă”.

„Tot timpul am avut ăncurajare și susținere din partea Inspectoratului și din partea unităților școlare în care am activat. Neexistând catedre titularizabile, atunci notele noastre erau așa puse sub semnul incertitudinii. Am îndrăznit să țin cont de sfaturile din jur și nu consider că este un regres faptul că am trecut de pe catedra de limba și Literatura Română cu statut de educator-puericultor. Mi se pare foaret frumos, mi se pare chiar înălțător și sunt convinsă că o să mă descurc și chiar mă bucur. Văd prin ochii copiilor mei care la rândul lor au fost îbn mâinile altcuiva și atunci o să fac pentru cei din fața mea tot ce mi-aș fi dorit să se facă pentru băieții mei, care sunt mari acum. Am vrut să stau departe de ceea ce se întâmplă acum în sistemul de învățământ, am vrut să mă concentrez doar la a-mi însuși aceste noi noțiuni, care au fost noi pentru mine, nu se pliază pe pregătirea pe care o aveam înainte de această nouă specializare. Am fost profesor de Limba și Literatura Română aproape 11 ani, acum schimb domeniul, dar îl schimb frumos. (…)Am predat și în mediul rural, percepția este distorsionată,  pentru că este această tendință de a crede că în oraș copiii sunt extraordinari, dar și copiii din mediul rural sunt extraordinari, au acea inocență pe care rar o mai vedem într-un oraș. Am predat și la simultan, acolo este o poveste tristă, pentru că trebuie să te împarți în două și trebuie să-i împarți și pe ei să simtă cu adevărat că jumătate de oră le revine, iar în cealaltă jumătate primesc o informație în plus pe care nu sunt nevoiți să i învețe la momentul respectiv, avem clasa a V-a și clasa a VII-a (…) Am reușit să gestionez anul, dar nu a fost ușor nici pentru ei și nici pentru mine” a precizat un profesor care s-a titularizat în ședința de joi.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării propune reintroducerea învățământului simultan și pentru elevii de clasa a VIII-a, la majoritatea disciplinelor, cu excepția celor la care se susține Evaluarea Națională- Limba română și Matematică, proiectul fiind pus în consultare publică. Practic, elevii din clasa a VIII-a vor putea învăța în același timp și în aceeași sală cu copii din clasele a V-a, a VI-a sau a VII-a la restul materiilor. Până acum, se prevedea explicit ca elevii din clasa a VIII-a să învețe în clasă separată, indiferent de numărul copiilor.

La nivelul județului au fost disponibile următoarele posturi didactice vacante pe care candidații pot încheia contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată (titularizabile): 10 posturi de educator, două posturi de învățători, un post de limba engleză, trei de matematică, două de Medicină Generală la Școala Postliceală Sanitară Slatina, un post instruire practică-alimentație publică și turism alimentație publică, un post instruire practică -asistent medical, un post instruire practică (estetică și igiena corpului omenesc, 18 posturi –profesor-consilier școlar, trei posturi profesor documentarist, 12 posturi de profesor itinerant și de sprijin, 9 posturi profesor logoped și pun post textile tricotaje și confecții textile, finisaje textile.

Următoarea ședință are loc pe 4 august când vor fi repartizați canidații care sunt pe viabilitatea postului și au dar examen pentru a-și transforma contractul pe perioadă nedeterminată.

Potrivit noilor reglementări, în perioada 8-22 august, vor fi făcute reîncadrările titularilor în unitățile de învățământ, pentru că norma crește la 20 de ore pe săptămână (în loc de 18 ore cum a fost până acum), urmând ca pe 25 august să fie organizată o nouă ședință publică.