2.700 de olteni, analize medicale și testări rapide gratuite, în cadrul unui Program de Prevenție, accesat de Spitalul Județean de Urgență Slatina

Spitalul Județean de Urgență Slatina face parte din Programul Național de Prevenție și Depistare precoce a factorilor de risc pentru bolile cronice, finanțat prin Programul Operațional Sănătate 2021–2027.  În cadrul acestui proiect unitatea medicală din Slatina a încheiat un parteneriat cu Spitalul Universitar București, lider de proiect, fiind cooptate alte șase spitale județene.

Astfel, Spitalul Județean de Urgență Slatina va achiziționa aparatură și echipamente medicale și va beneficia de o caravană medicală de screening, fiind efectuate examene clinice, analize de sânge și testări rapide pentru aproximativ 2700 de persoane din comunitățile locale.

„Acest proiect presupune participarea Spitalului Județean de Urgență Slatina la acest proiect, unde lider de proiecte este Spitalul Universitar București. Pe această cale mulțumim domnului profesor Cârstoiu că s-a gândit la Spitalul Județean de Urgență Slatina, ca să fim parteneri în acest proiect. În urma acestui proiect, care are un grup țintă de 2600 de persoane, Spitalul Județean de Urgență Slatina va rămâne cu una dintre caravanele care se va face în proiect screening-ul, urmând ca și ulterior noi să putem să o folosim. Sunt mai multe tipuri de boli cronice tip 1 și 2, care pot fi identificate prin acest proiect”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.