Bani mai mulți pentru medicii din ambulatoriu. A fost majorată valoarea punctului pentru acordarea serviciilor medicale în cabinetele din ambulatoriu

De la 1 ianuarie 2026, valoarea punctului pentru acordarea serviciilor medicale în asistența medicală ambulatorie de specialitate a fost majorată de la 5 lei la 6,5 lei. Astfel, medicii specialiști care acordă consultații în policlinici cu bilete de trimitere vor primi bani mai mulți.

„Măsura vine ca parte a strategiei de întărire a sistemului de sănătate și de încurajare a acordării de servicii medicale în regim ambulatoriu.

Această creștere va permite furnizorilor de servicii medicale clinice investiții în infrastructură, personal și aparatură fapt ce va duce la creșterea serviciilor medicale de prevenție, reducerea internărilor și ceșterea calității serviciilor medicale acordate pacienților”, se arată într-un comunicat al CAS Olt.

În prezent, la nivelul județului Olt, acordarea serviciilor medicale clinice în ambulatoriul de specialitate, decontate din fondul de asigurări sociale de sănătate, este asigurată de cei 42 de furnizori de servicii medicale clinice aflați in relație contractuală cu CAS Olt.