Compartimentul de Arși din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina este la capacitate maximă, în această perioadă, opt pacienți fiind îngrijiți de medicii de la cea mai mare unitate medicală din județ.
Totodată, un alt pacient care s-a electrocutat se află la Terapie Intensivă, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Dintre cei opt pacienți care au suferit arsuri, trei au ajuns la Spitalului Județean de Urgență Slatina fiind transferați de la unități medicale din Capitală, Vaslui și Gorj.
„Este foarte aglomerat Compartimentul de Arși din unitatea noastră, la capacitate maximă, după ce am preluat trei pacienți din București, Gorj și Vaslui. Cei mai mulți au suferit arsuri cu lichid fierbinte, în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Avem materiale și medicamente pentru îngrijirea lor, având finanțare de la Ministerul Sănătății”, a spus directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Slatina, chirurgul plastician Florin Popa.
Spitalul Județean de Urgență Slatina a fost inclus, în toamna anului trecut, în programul AP Arsuri, ceea ce înseamnă că pentru cazurile grave finanțarea vine direct de la Ministerul Sănătății.
Compartimentul de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Slatina are 25 de paturi, din care 10 sunt pentru pacienții cu arsuri, pe secție sunt angajați cinci doctori, care asigură și linia de gardă.
foto: arhivă