Un tânăr a fost reținut, după ce a amenințat și bătut un taximetrist, în Balș. I-a furat și o sumă de bani

Un tânăr a fost reținut, pe 8 februarie, după ce l ar fi lovit, amenințat și ar fi furat o suma de bani unui taximetrist de 28 de ani, din Balș.

Suspectul are 33 de ani și este din județul Vâlcea.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul de 28 de ani, angajat al unei firme de taximetrie din orașul Balș, pe fondul unei neînțelegeri privind o cursă efectuată anterior, ar fi fost amenințat cu acte de violență și agresat fizic, fiindu-i sustrasă o sumă de bani din autoturism de către un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din orașul Bălcești, județul Vâlcea.În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințarea și furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Tânărul de 33 de ani a fost reținut și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.