35 de unități de învățământ din Olt, la Caravana Reciclării Creative. Inspector: Participarea la acest proiect demonstrează cât de mult contează activitatea non-formală

Peste 35 de școli și grădinițe din județul Olt s-au înscris la Caravana Reciclării Creative”, proiectul fiind deschis sâmbătă, 22 noiembrie, la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, unde au fost prezente zeci de cadre didactice. Practic, echipe formate din cinci cadre didactice vor organiza zone în școli sau grădinițe, unde vor expune proiectele realizate din materiale reciclate de către elevi și profesori.

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Olt a fost partener al acestui proiect, iar la deschidere a fost prezent și inspectorul școlar pentru activități extrașcolare și alternative Mariana Matei, care a precizat că astfel de demersuri arată preocuparea cadrelor didactice pentru activitățile non-formale.

„ISJ Olt are un parteneriat cu Asociația PlayYouth. Astăzi (n. red-sâmbătă), la Palatul Copiilor Adrian Băran deschidem prima activitate din Caravana Reciclării Creative. Sunt înscrise în acest parteneriat peste 35 de școli, unități de învățământ din Olt, cu cel puțin un echipaj, alcătuit din cinci cadre didactice. Mulțumesc colegilor mei, pentru că au ales să participe la această activitate, ceea ce ne demonstrează cât de mult contează pentru cadrele didactice activitătile extrașcolare”, a spus inspectorul din cadrul ISJ Olt, Mariana Matei.

Directorul executiv al proiectului, Vlad Doroftei, a precizat că proiectul are ca idee principală reducerea consumerismului, iar educația în acest sens trebuie să plece de la cadrele didactice și de la copii.

„Ne aflăm la cel de al 27 județ de pe harta României și suntem mândri că reușim să punem câte un punct în fiecare județ din țară. Proiectul a venit din dorința de a ne implica cât mai mult în zona de reciclare și de a încerca să reducem consumerismul pe mai departe și cum să ajungem cel mai bine decât la cei mici, prin profesori. De aici a venit ideea proiectului. Ne aflăm la cea de a patra ediție a proiectului. După cele trei ediții, am reușit să ajungem la peste 195.000 de beneficiari indirecți, 95.000 de elevi implicați în cadrul proiectului și peste 3.300 de profesori implicați și inspectorate din țară. Profesorii sunt participanții direcți în cadrul proiectului, ei își gestionează singuri cele cinci zone de reciclare creativă din cadrul unității de învățământ. Profesorii în echipe de câte cinci vor face tot ceea ce înseamnă dezvoltarea zonelor de reciclare. Participanții indirecți în cadrul proiectului sunt elevii pe care profesorii îi au la clase. În acest moment, din județul Olt, participă 35 de unități de învățământ” a spus Vlad Doroftei, directorul executiv al proiectului.

Printre unitățile de învățământ care s-au înscris în cadrul acestui proiect se numără Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș, Școala „Constantin Brâncoveanu” Slatina, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Slatina, Școala nr. 3 Slatina.