Un tânăr, lovit cu un obiect contondent, altul ar fi fost împușcat cu un pistol cu bile, pe o stradă din comuna Brâncoveni. Conflictul ar fi plecat de la o tânără

Doi tineri, din comuna Brâncoveni, ar fi fost agresați fizic pe o stradă din aceeași localitate, în noaptea de 21 spre 22 iulie, aceștia fiind transportați la UPU Slatina, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii fac cercetări în acest dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere.

Polițiștii spun că acest conflict ar fi plecat de la neînțelegerile cu privire la o tânără.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, ambii din comuna Brâncoveni, în timp ce se aflau pe o stradă din localitate, pe fondul unui conflict spontan, generat de neînțelegeri cu privire la o tânără, ar fi fost agresați fizic de mai multe persoane.

În cadrul conflictului, unul dintre tineri ar fi fost lovit cu un obiect contondent, iar cel de-al doilea ar fi fost împușcat cu un pistol cu bile, tip airsoft.

De asemenea, persoanele implicate ar fi provocat avarii autoturismului cu care se aflau cei doi tineri.

În urma evenimentului, cei doi tineri au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii olteni continuă cercetările în acest caz.