Cheile lăsate pe masă sau numele unui vecin care nu vine imediat pe buze sunt lucruri pe care le trăiește aproape oricine, la orice vârstă.
Cu anii, familia începe însă să observe și altceva, precum același lucru povestit de trei ori într-o oră, un drum cunoscut pe care bunicul nu-l mai găsește, facturi pe care mama le plătea mereu la timp și acum le uită. Diferența dintre o uitare obișnuită și un semn care merită investigat nu e mereu ușor de văzut, iar mulți așteaptă prea mult până să ceară o părere de specialitate.
Potrivit Clinicii Hope, demența nu este o boală anume, ci un termen general pentru un grup de simptome legate de declinul memoriei, al gândirii și al abilităților sociale, suficient de serioase cât să afecteze viața de zi cu zi. În stadiul ușor, persoana poate face încă multe lucruri singură. Apar totuși dificultăți în a-și exprima gândurile, uitarea numelor sau a unor evenimente, greutăți în a urma indicații. Pot fi prezente și schimbări de dispoziție, precum anxietate, depresie, iritabilitate, dezorientare sau probleme de somn. În formele mai avansate se pot adăuga halucinațiile și ideile paranoide.
Nici demența nu arată la fel la toți, iar cea mai frecventă formă este boala Alzheimer, urmată de demența vasculară, care apare după accidente vasculare cerebrale sau alte probleme ale vaselor de sânge. Clinica de specialitate enumeră demența cu corpi Lewy, cea fronto-temporală și demența asociată cu boala Parkinson, în care o treime dintre pacienți ajung să dezvolte demență. Forma mixtă, Alzheimer combinat cu cea vasculară, este descrisă drept cel mai des întâlnită în practică. Vârsta rămâne principalul factor de risc, mai ales după 65 de ani, dar nu singurul. Contează istoricul familial, hipertensiunea, diabetul, fumatul, consumul excesiv de alcool și o alimentație nesănătoasă. Un diagnostic nu se pune dintr-un singur test, evaluarea include teste cognitive și neuropsihologice, consult neurologic, imagistică (CT sau RMN) pentru a exclude alte cauze, precum un AVC sau o tumoră, analize de laborator și, la nevoie, examen psihiatric, pentru a stabili dacă nu e vorba de depresie.
Boala nu se vindecă, dar simptomele pot fi ținute sub control. Medicii pot recomanda medicamente care reduc simptomele, dar și terapia reminiscenței, în care persoana este ajutată să-și amintească evenimente din trecut cu ajutorul fotografiilor sau al obiectelor. Pentru familie contează și mediul de acasă, mai puțin zgomot și aglomerație, ordine în casă, obiecte periculoase puse la loc sigur, iar în unele cazuri, un sistem de urmărire GPS.
Experții estimează că aproximativ 45% dintre cazurile viitoare de demență ar putea fi prevenite dacă ar fi eliminați 14 factori de risc, arată o cercetare. Printre ei se află pierderea auzului, hipertensiunea, fumatul, obezitatea, depresia, inactivitatea fizică, diabetul, consumul excesiv de alcool, izolarea socială, poluarea aerului și, adăugate în raportul din 2024, colesterolul LDL ridicat la vârsta medie și pierderea netratată a vederii. O discuție cu un medic sau cu un specialist poate lămuri dacă e vorba de vârstă, de oboseală, de o depresie sau de altceva ce se poate trata, iar cu cât se întâmplă mai devreme, cu atât familia are mai mult timp să se pregătească.
Sursa Foto: Pexels