Percheziții, la Brastavățu. Medicii au stabilit că un bărbat ar fi putut muri în urma scandalului de pe terasa unui bar

Mai multe persoane s-au luat la bătaie pe terasa unui bar din comuna Brastavățu, județul Olt. Conflictul spontan a avut loc pe 3 ianuarie, la ora 21.00. În urma acestei încăierări, un bărbat a ajuns la Spitalul Caracal, fiind apoi transferat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Potrivit IPJ Olt, viața bărbatului a fost pusă în pericol, dosarul fiind declinat Parchetului de la lângă Tribunalul Olt.

„În urma agresiunii, un bărbat a fost transportat la Spitalul municipal Caracal, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Poliţiştii Secției 10 Poliție Rurală Vișina au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe”, cercetăriile fiind desfăşurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Ulterior, în cauză a fost dispusă examinarea medico-legală a bărbatului agresat. Întrucât rezultatele preliminare emise în cursul acestei zile, 19 ianuarie 2021, au concluzionat faptul că, prin leziunile traumatice suferite, viața persoanei agresate a fost pusă în primejdie, dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii olteni au efectuat marți, 19 ianuarie, două percheziții domiciliare în localitatea Brastavățu, o personă fiind dusă la audieri.

„În cursul acestei zile au fost efectuate două percheziții domicilliare pe raza comunei Brastavățu, persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii fiind condusă la sediul poliției, unde este audiată în prezența procurorului de caz”, se mai arată în comunicatul citat.