Un bărbat, de 39 de ani, din Vădastra a violat o femeie de 59 de ani. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat de 39 de ani, din comuna Vădastra, a fost arestat de magistrații Judecătoriei Corabia, după ce ar fi violat o femeie de 59 de ani. Oamenii legii au fost alertați chiar de victimă, care le-a spus anchetatorilor că bărbatul a intrat peste ea în casă în noaptea de 6 spre 7 mai.

„La data de 7 mai, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că o femeie, din comuna Vădastra, ar fi fost violată de un tânăr din localitate. În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vișina bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol a fost identificat, iar în urma audierilor și administrării probatoriului în cauză aceasta a fost reținut pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Magistraților Judecătoriei Corabia au admis sâmbătă, 8 mai, propunerea de arestare preventivă a procurorilor pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul din Vădastra se află încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt.