Sechestru pe două imobile și mai multe mașini ce aparțin unei firme de construcții din Slatina. Patronul ar fi făcut evaziune fiscală

Patronul unui firme în domeniul construcțiilor, cu sediul în Slatina, are dosar penal, după ce oamenii legii îl suspectează de evaziune fiscală.

Reprezentanții IPJ Olt au transmis că s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra a două imobile și șase autovehicule, valoarea fiind de peste 1.200.000 de lei.

„La data de 10 mai 2021, în continuare cercetările penale efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evaziune fiscală”,  polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra a două imobile și șase autovehicule, în valoare totală de 1.257.274 de lei, bunuri ce aparțin unei societăți comerciale din municipiul Slatina. Administratorul societății respective este bănuit că ar fi înregistrat achiziții fictive de materiale de construcții de la mai multe societăți comerciale tip fantomă, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat,  sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a T.V.A.-ului cu suma de 1.257.274 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.