Bărbat din Șopârlița, reținut, după ce a făcut peste 160 de filmări cu o femeie. O hărțuia, o filma la muncă, dar și acasă

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Șopârlița, a fost reținut 24 de ore, măsura fiind dispusă într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire, amenințare și lovire sau alte violențe.

Procurorii îl acuză pe bărbatul de 53 de ani că ar fi făcut peste 160 de filmări în care apare o femeie de 50 de ani. Filmulețele au ajuns apoi pe rețele de socializare.

„În fapt, bărbatul este bănuit că în perioada 2020-2021, ar fi efectuat peste 160 de filmări în care apare o femeie de 50 de ani, din aceeași localitate, atât la locul de muncă cât și la domiciliul ei, filmări care au fost distribuite pe rețelele sociale fără acordul acesteia. De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi agresat-o fizic pe femeie”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale.

Acesta a fost introdus în centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.