Cod GALBEN de caniculă, astăzi, în Olt, Teleorman, Dolj și Mehedinți. Vijelii, grindină și ploi torențiale, în alte județe

Meteorologii au emis în această dimineață, o nouă atenționare cod galben de caniculă, valabilă pentru astăzi, 12 august.

„În sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade. Începând de sâmbătă, 14 august, disconfortul termic va fi din nou în creștere în vest și sud, apoi în restul țării”, se arată în atenționarea meteorologilor.

Atenționarea vizează județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.

Totodată, a fost emis și un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină pentru județele: Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și parțial Covasna, Brașov și Vrancea.