Un accident de circulație a avut loc în această seară, 25 decembrie, în jurul orei 22.00, în apropierea Podului Olt, la intrarea în Slatina dinspre Craiova. Două mașini s-au făcut praf, iar trei persoane vor fi transportate la UPU Slatina.
„Pompierii Detașamentului Slatina acționează la un accident rutier, în zona Podului Olt, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Din primele informații, trei persoane, conștiente, cu diverse traumatisme, vor fi transportate la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Potrivit polițiștilor olteni, unul dintre șoferi avea o concentrație alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru celălalt rezultatul fiind negativ.
„În urma coliziunii, cei 2 șoferi, respectiv 2 tineri, cu vârstele de 20 și 23 de ani, ambii din municipiul Slatina, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru tânărul de 20 de ani, rezultatul fiind negativ, iar pentru cel în vârstă de 23 de ani a rezultat o concentrație alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a fi recoltate și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.