O fetiță din Slatina își poate pierde vederea. Familia locuiește într-o cameră pusă la dispoziție de un om de afaceri și nu își permite intervenția

UPDATE, 8 februarie: Cristina a fost programată pentru operație în data de 22 martie 2022 la o clinică de specialitate din Capitală, după ce un cunoscut om de afaceri din Slatina, care a dorit să rămână anonim, a donat întreaga sumă pentru intervenția chirurgicală, adică 11.000 de lei.

Oltenii au dat dovadă de solidaritate și au donat pentru acest caz, pentru că în conturile puse la dispoziție s-au mai strâns aproximativ 10.000 de lei.  În aceste condiții, sumele de bani rămase vor fi redirecționate către un băiețel din comuna Fălcoiu, care a fost diagnosticat cu același sindrom ca micuța Cristina. În curând vom prezenta și cazul băiețelului din Fălcoiu.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Cristina, o fetiță de 4 ani din Slatina, își poate pierde vederea, după ce s-a născut cu o problemă la ochiul drept, diagnosticul fiind de ptoză palpebrală. Practic, pleoapa dreaptă nu se ridică și îi acoperă permanent ochiul, iar fetița nu mai vede cu ochiul afectat. Din păcate, vederea este slabă și la celălalt ochi, urmând ca și acesta să fie operat. Medicii spun că intervenția la ochiul drept ar fi trebuit să fie făcută în primul an de viață al copilei, însă familia are mai dificultăți materiale.

Cristina, frățiorul ei de 2 ani și mama locuiesc într-o cameră ce le-a fost pusă la dispoziție de un om de afaceri local, la ieșirea din municipiul Slatina spre Pitești, singurele venituri fiind alocațiile minorilor.

Impresionate de drama micuței, Florina Dinu, redactor la Gazeta Oltului, și o slătineancă inimoasă Doina Ivana s-au implicat în acest caz. Astfel, după ce fetița a fost dusă într-o clinică privată din Capitală, medicii au stabilit de ce tip de intervenție are nevoie copilul, costurile ridicându-se la peste 10.000 de lei.

Toți cei care doresc să ajute cu bani, haine pentru un băiețel de 2 ani și fetița de 4 ani sau alimente sunt rugați să ia legătura cu persoanele de contact pentru a fi puși în legătură directă cu familia.

Suma de bani va fi strânsă în conturile deținute de Florina Dinu și Doina Ivana, urmând să fie virată direct în contul clinicii la care va fi efectuată intervenția.

Persoane de contact:

Dinu Florina, redactor GAZETA OLTULUI, tel: 0760.047.393

CONT BANCAR, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, Dinu Florina: RO23RNCB0200099185630002

Doina Ivana, tel: 0761.059.772

CONT BANCAR BANCA TRANSILVANIA, Doina Ivana: RO25BTRL02901201L25115XX

Cele două persoane pot pune la dispoziție întregul dosar medical.