Un bărbat de 59 de ani a fost găsit decedat, sâmbătă dimineață, 26 martie, pe un câmp din comuna Șerbănești, județul Olt. Medicii care au ajuns la fața locului nu au putut să-l mai ajute pe bărbat, iar trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Slatina.
Potrivit reprezentanților IPJ Olt, bărbatul nu prezenta urme vizibile de violență pe corp.
„Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, din comuna Șerbănești, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violență pe corp. Trupul persoanei decedate a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Potrivit unor surse, bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace, însă medicii legiști sunt cei care vor stabili exact cauza morții.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.