A fost aglomerație mare la UPU Slatina, începând de vineri și până marți dimineață, 26 aprilie, când peste 550 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, în cele patru zile de sărbătoare, peste 500 de olteni au sunat la Ambulanța Olt. Medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt spun că mulți olteni au avut probleme pentru că au băut alcool peste măsură, de Paște.
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina au precizat că medicii de la UPU au făcut față cu greu valului mare de prezentări.
„Începând de vineri și până marți dimineață, au fost peste 550 de prezentări la UPU Slatina, cei mai mulți pacienți au venit cu patologie gastroenterologică. Au fost multe cazuri, au făcut față cu greu colegii de la UPU. Toate cabinetele medicilor de familie și clinicile private au fost închise și toți cei cu probleme au venit la UPU. Plus toate cazurile redirecționate din județ, sunt foarte multe transferuri de la Caracal, Corabia și Balș. Au fost multe cazuri pentru Neurologie, pacienți cu accidente vasculare și ischemice și hemoragice. Din păcate, s-au înregistrat și multe decese”, a spus directorul medical al Spitalului Slatina, chirurgul plastician Florin Popa.
Medicul Dragoș Toader de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Olt a precizat că din 10 solicitări, 9 au fost pentru intoxicație cu alcool.
„Am avut destul de multe solicitări, începând de vineri când au început Sărbătorile Pascale și până marți dimineață, 26 aprilie, au fost în jur de 500 de prezentări, cu o medie de 140 de solicitări pe 24 de ore. Cam 90 la sută au fost intoxicații cu alcool, și bărbați, și femei. Ne-am întors la ce se întâmpla înainte de pandemie, am revenit la obiceiurile anterioare pandemiei. Am avut și echipaje suplimentare, am rezolvat solicitările, UPU-urile au fost arhipline începând de vineri după amiază până marți dimineață, luni seara era triajul plin, și majorele, și minorele. 90 la sută au fost intoxicații cu alcool, come, raportul bărbați femei fiind undeva 3 la 1, indiferent de vârstă, și tineri, și vârstnici. Alcool, indigestii, colici biliare, abuz alimentar, din 10 solicitări, 9 erau pentru intoxicație etanolică”, a spus medicul Dragoș Toader.