DSP Olt: Rezultate negative la bacterii, în cazul „Minulescu” Slatina. Nu se știe de ce s-au îmbolnăvit copiii

DSP Olt a transmis vineri, 27 mai, primele rezultate în scandalul de la Liceul „Ion Minulescu” Slatina, unde zeci de elevi au ajuns la UPU Slatina, săptămâna aceasta, acuzând stări de rău. Rezultatele probelor prelevate atât de la pacienți, de la personalul cantinei, cât  și din alimente au fost negative la bacterii.

 
Astfel, cele cinci probe luate din alimente au arătat că acestea nu erau infectate cu Salmonela, E. Coli, Stafilococus Aureus sau Shigella. Totodată, probele prelevate de la copii sunt negative la aceste bacterii. Doar în cazul a trei probe ce au fost luate de la personalul angajat în cantina unității de învățământ numărul total de germeni a fost depășit, însă, potrivit reprezentanților DSP Olt, acestea nu ar fi putut să le producă stările de rău copiilor.

Reprezentanții DSP Olt așteaptă în continuare rezultatele pentru cinci probe coproculturi, ce sunt în lucru în Laboratorul DSP Olt.
Practic, rezultatele de vineri nu lămuresc starea de rău pe care au acuzat-o elevii, ancheta epidemiologică fiind în desfășurare.

„Rezultatele de laborator ale investigațiilor la data de 27.05.2022:
-probe de la bolnavi:
•examene coprobacteriologice= 4, cu rezultate negative( pentru Shigella, Salmonella, Yersinia Enterocolitica, E. Colli, Stafilococus Aureus, B Cereus );
•lichid de vărsătura= 4, cu rezultate negative;

-probe de alimente = 5 probe, cu rezultate negative ( pentru Shigella, Salmonella, E. Colli, Stafilococus Aureus, B. Cereus );

-proba de apa= 1 ( consumator -Bloc Alimentar ), paramentrul Clor- sub limita minima admisa si corespunzatoare din punct de vedere microbiologic;

-probe de sanitație = 10, din care: -7 corespunzătoare

-3 probe necorespunzatoare ( depasiri la N.T.G. (3), prezenta de enterobacteriacee ( 2 );

-probe stare de portaj la personalul deservent = 3 probe exudate naso- faringiene, cu rezultate negative ( pentru Streptococ beta hemolitic, Stafilococ Auriu)”, se arată într-un comunicat de presă remis de DSP Olt.

Potrivit sursei citate, în perioada 24- 25 mai 2022, s-au prezentat 23 de persoane în Serviciile UPU și Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, cu vârste cuprinse între 6-18 ani, cu simptomatologie digestivă, greață, vărsături, scaune diareice, cefalee, frisoane, dureri abdominale, din care s-au internat 15 persoane, adică 11 internate în Secția Boli Infecțioase și patru internate în Secția Pediatrie, ocazie cu care s-a declanșat ancheta epidemiologică. Toți pacienții au fost externați cu stare generală bună, echilibrați din punct de vedere digestiv.

„În cadrul acțiunii de investigare cu laboratorul s-au recoltat atât probe biologice pentru stabilirea etiologiei (vărsături, scaune) de la bolnavi, la internare, cât și probe pentru verificarea condițiilor igienico-sanitare la nivelul Blocului Alimentar din cadrul colectivității de învățământ, probe de alimente, proba de apă, cât și pentru evaluarea stării de sănătate a personalului care a pregătit meniul”, arată DSP Olt.