FOTO. Ziua Eroilor, marcată la Slatina. Prefectul de Olt: „Avem datoria, peste timp, să le îndeplinim dorința de a trăi într-o țară demnă”

Ziua Eroilor a fost marcată joi, 2 iunie, și la Slatina, liderii formațiunilor politice și reprezentanții instituțiilor din județ fiind prezenți la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eroilor din cartierul Steaua din municipiu. Printre cei prezenți s-au numărat președintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreședintele forului județean- Ionuț Ivan, viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet, prefectul de Olt, Florin Homorean, liderul PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, dar și reprezentanții structurilor MAI, precum șeful IPJ Olt, Ionuț Ilinca, sau inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, Manuel Botan.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a vorbit despre semnificaţia acestei zile.

„Sărbătoarea de astăzi are menirea de a-i omagia pe cei care, de-a lungul veacurilor și cu mari sacrificii, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului şi al dăruirii de sine. Jertfa ostașilor pe care îi cinstim și îi onorăm astăzi, acești adevărați eroi care şi-au de¬monstrat capacitatea de luptă, dârzenia și spiritul de sacrificiu în luptă cu cei care au încercat să ne cotropească țara, va rămâne veșnic neuitată căci, alături de simbolurile naţionale, eroii ne legitimează în lu¬me. Istoria noastră este plină de oameni care au murit pentru a servi interesul naţional, cei mai mulţi dintre ei rămaşi necunoscuţi. Avem datoria, peste timp, să le îndeplinim dorinţa de a trăi într-o ţară demnă. Avem datoria sfântă să ne cinstim eroii şi trecutul în zilele şi prin faptele noastre de azi și de mâine. În același timp, ca cea mai mare dovadă de respect pentru memoria înaintașilor eroi, avem datoria de a îndemna generația de astăzi să cunoască istoria și să aprecieze exemplul de dăruire și sacrificiu al celor care și-au dat viața pentru idealurile noastre de astăzi. (…) Odihnă în pace și veșnică pomenire eroilor români”, a declarat prefectul de Olt, Florin Homorean.

În cadrul ceremoniei, trei preoți au oficiat o slujbă religioasă, reprezentanții instituțiilor județene și cei ai partidelor politice depunând coroane în memoria celor care și-au sacrificat viața pentru țară.

Ziua Eroilor este sărbătoarea națională în care sunt comemorați toți cei care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, dată reconfirmată prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, dată la 24 august 1920 și promulgată prin decretul 3530 din 2 sept 1920.