Un bărbat de 63 de ani, dat dispărut marți, 12 iulie, a fost găsit spânzurat într-o anexă a unei case nelocuite, din comuna Crâmpoia, județul Olt.
Trupul bărbatului va fi transportat la Morga Spitalului Slatina, în vederea efectuării necropsiei.
„Astăzi, 13 iulie 2022, în jurul orei 14:00, în urma activităților de căutare desfășurate de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, dar și de către membrii familiei împreună cu voluntari, bărbatul, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit spânzurat, într-o anexa a unei case nelocuite din comuna Crâmpoia, județul Olt. Trupul bărbatului va fi transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Bărbatul a plecat de acasă pe 11 iulie și nu a mai revenit. Fiul bărbatului a alertat autoritățile marți, 12 iulie, spunând că tatăl său a plecat voluntar de acasă și nu îl găsește.