Un grav accident de circulație a avut loc luni, 27 februarie, la ieșirea din Slatina spre Craiova, imediat după Podul Olt. Două mașini, în care se aflau trei persoane, s-au ciocnit violent.
Potrivit ISU Olt, două persoane au fost transportate la spital.
„Accident rutier la ieșirea din Slatina, în zona Podului Olt, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane.
O femeie a rămas încarcerată în urma evenimentului, fiind extrasă pe pompierii de la descarcerare și preluată de echipajele medicale, cu multiple traumatisme.
Persoana încarcerată și șoferul autoturismului în care se afla aceasta au fost transportate la UPU Slatina”, au transmis reprezentanții ISU Olt.