O nouă etapă a Ligii a IV-a este programată pentru sâmbătă, 8 aprilie, liderul ACS Caracal urmând să întâlnească, în deplasare, Viitorul Rusănești. Ținând cont că diferența dintre cele două echipe este de 41 de puncte, caracalenii nu ar trebui să aibă probleme, la Rusănești. Un meci interesant se anunță la Drăgănești.
Astfel, Viitorul Știința Drăgănești va primi vizita echipei Iris Nicolae Titulescu. Cele două echipe sunt despărțite de un singur punct în clasament, iar meciul se anunță unul aprig disputat.
Primarul din Drăgănești, Marian Tudorică, își dorește ca echipa sa să învingă formația din Nicolae Titulescu, mai ales că partida tur a fost pierdută de către drăgăneșteni.
„Vrem să ne luăm revanșa, ne-au bătut în tur. Va fi un meci aprig disputat, echipa este motivată, băieții sunt încrezători, mai ales că venim după câteva jocuri foarte bune, cu rezultate pozitive. Pot spune că noi țintim chiar locul al treilea în clasament”, a spus primarul de la Drăgănești.
Tot în cadrul etapei de sâmbătă, Oltul Curtișoara se deplasează la Mărunței, unde Știința din localitate ar putea să-i pună probleme.
Unirea Radomirești, echipă cu un parcurs foarte bun în acest sezon, își poate consolida poziția în clasament, în deplasarea de la Osica de Jos.
Programul etapei a XXI-a, sâmbătă 8 aprilie:
Voința Schitu -Oltul Slătioara
Viitorul Rusănești – ACS Caracal
Viitorul Osica de Jos -Unirea Radomirești
Știința Mărunței -Oltul Curtișoara
Valea Oltului Ipotești – Viitorul Coteana
Viitorul Drăgănești – Iris N. Titulescu
Unirea Pârșcoveni – FC Olt Scornicești
Energia Viitorul Strejești – Oltețul Osica
Clasament
1.ACS Caracal 20 19 0 1 69 13 57p
2.Oltul Curtișoara 20 18 0 2 85 17 54p
3.Unirea Radomirești 20 14 2 4 47 27 44p
4.Oltul Slătioara 20 12 4 4 46 24 40p
5.Știința Mărunței 20 11 4 5 57 32 37p
6.Viitorul Coteana 20 10 4 6 52 43 34p
7.ACS Iris Titulescu 20 10 2 8 45 41 32p
8.Viitorul Știința Drăgănești 20 10 1 9 46 38 31p
9.Valea Oltului Ipotești 20 8 2 10 50 47 26p
10.Viitorul Osica de Jos 20 8 1 11 30 47 25p
11.FC Olt Scornicești 20 7 3 10 48 51 24p
12.Unirea Pârșcoveni 20 6 3 11 35 44 21p
13.Viitorul Rusănești 20 5 1 14 38 75 16p
14.Energia Viitorul Strejești 20 3 4 13 34 50 13p
15.Voința Schitu 20 2 1 17 15 73 7p
16.Oltețul Osica 20 1 0 19 12 87 3p
sursa foto: Facebook Știința Viitorul Drăgănești, arhivă