Slatina va avea echipă în Liga a II-a și în sezonul următor. Slătinenii au câștigat cu Baia Mare. Ce a spus Oprescu după meci

CSM Slatina va evolua și în sezonul următor în Liga a II-a, după ce sâmbătă, 6 mai, a câștigat, cu scorul 1-0, partida cu Minaur Baia Mare, din cadrul ultimei etape a Play-outului Ligii a II-a. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 73, de Plokohotniuk, cu capul, în plasa laterală. Anterior deschiderii scorului, în minutul 71, CSM Slatina a avut un penalty, ce a fost executat de Anghelina, însă portarul oaspeților a apărat.

Astfel, slătinenii s-au salvat de la retrogradare, iar Slatina va avea în continuare echipă în eșalonul al doilea.

Antrenorul de la CSM Slatina, Dan Oprescu, a precizat că echipa a evitat retrogradarea grație parcursului bun din sezonul regulat.

„Am reușit să ne salvăm fără să ajungem la baraj, iar asta se datorează parcursului din sezonul regulat. Lumea trebuie să înțeleagă, avem o echipă tânără, foarte mulți jucători nu au experiență, la începutul play-out-ului și-au pierdut încrederea. Din acest motiv, spuneam că trebuie să avem o diferență de puncte.  (…) Lumea care vine la stadion, cei care ne privesc, noi cei angrenați ar trebui să privim jocul de fotbal într-un alt mod. Să știți că nu este o tragedie că o echipă retrogradează. Altele sunt mult mai importante. Suntem un popor stresat…Să ne bucurăm că participăm la aceste manifestări. Nu știm să ne bucurăm, nu știm să-i apreciem pe acești copii care, în mare parte, sunt ai județului Olt. Echipa aceasta s-a făcut pentru a da șansa copiilor să joace fotbal, nu toată lumea ajunge la Steaua, Rapid, la FCSB. Din acest motiv, trebuie să ne schimbăm puțin modul de a vedea lucrurile și să nu mai facem o tragedie din retrogradare. Știți foarte bine că am retrogradat și acum doi ani și nu s-a întâmplat nimic, am promovat din nou. Jucătorii simt presiunea pe care o pune publicul. Fotbalul a fost inventat ca să distreze lumea”, a spus antrenorul de la Slatina, imediat după meci.

Oprescu mai are în continuare contract cu CSM Slatina. Acesta și-ar dori jucători valoroși în sezonul următor, ceea ce implică și un buget mai mare.

„Toată lumea trebuie să înțeleagă, și cei care ne finanțează. Vrem echipă de Liga a II-a, să ne comportăm ca o echipă de Liga a II-a. Un lucru este foarte clar, trebuie să mărim bugetul, ne trebuie jucători de calitate mai bună. Trebuie să știm de la început ce vrem. Buget mai mare, salarii mai mari, toată lumea spune ce teren avem, dar nu joacă terenul. Dacă nu se va schimba nimic în sistemul competițional, parte un dezinteres pentru echipele care joacă în play out. Sunt dezavantajate clar, nu au posibilitatea să joace tur –retur. (…) Jucătorii nu mai pot fi mobilizați. Eu am contract cu echipa în continuare. Ceea ce se va întâmpla pe viitor, depinde de ce se vrea. Să nu mai avem emoțiile pe care le-am avut anul acesta cu retrogradarea. Atunci lucrurile trebuie să se schimbe, să ne comportăm ca o echipă de Liga a II-a, din toate punctele de vedere”, a adăugat Oprescu.

CSM Slatina: Ionuț Pop, Robert Gherghe, George Leață, Andrei Trașcă, Dorin Toma, Cătălin Doman, Constantin Radu, Alexandru Sălcianu, Alin Pisăru, Alexandru Ciocăkteu, Luis Nițu. ANTRENOR: Dan Oprescu.

Minaur Baia Mare: Raul Băilă, Marius Potcoavă, Răzvan Lazăr, David Simion, Alexandru Stoian. Cătălin Alexe, Denis Matei, Alexandru Iacob, Bogdan Rotar, Raphael Stănescu, Alin Văsălie. Antrenor: Vasile Miriuță.

Dan Oprescu, antrenor CSM Slatina