Tânăr de 26 de ani, reținut. A întreținut relații sexuale cu o fată de 12 ani

Un tânar de 26 de ani a fost reținut de polițisti, după ce a întreținut relații sexuale cu o fata de 12 ani.

Polițiștii au fost sesizați de tatăl fetei.

„În fapt, la data de 27 iunie 2023, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 11 Verguleasa, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați de către un bărbat din comuna Dobroteasa, județul Olt, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din orașul Băbeni, județul Vâlcea.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

În urma probatoriului administrat, la data de 27 iunie 2023, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.