Unirea Radomirești nu s-a înscris în Liga a IV-a. Primarul: „Nu avem lot”. 14 echipe, în noul sezon

Unirea Radomirești (foto), echipă care a terminat pe locul al treilea în clasament (cu 66 de puncte, fiind devansată doar de liderul Oltul Curtișoara și de ACS Caracal), nu s-a înscris în Liga a IV-a, sezonul 2023-2024. Gruparea din Radomirești nu a fost înscrisă nici în Liga a V-a.

Informația a fost confirmată de primarul comunei Radomirești, Nicușor Sîia, care a precizat că foarte mulți jucători au plecat și nu a reușit să completeze lotul.

„Nu ne-am înscris în competiție, nu avem lot, au plecat toți jucătorii. Jucătorii noștri au întărit alte echipe. Au plecat la Nicolae Titulescu, la Dăneasa, la Mărunței. Le-am urat succes, acolo unde s-au dus. Doar cinci jucători au mai rămas, am tot încercat să mai aducem, dar nu am reușit”, a spus primarul din Radomirești.

Echipele din județ au avut termen să se înscrie în noul sezon, Liga a IV-a și Liga a V-a, până la 31 iulie.

Potrivit reprezentanților AJF Olt, în noul sezon al Ligii a IV-a vor evolua 14 echipe, singura noutate fiind Victoria Dăneasa. Astfel, nu s-au mai înscris echipele Energia Strejești și Unirea Radomirești, iar Ipotești va evolua în Liga a V-a.
Noul sezon va începe pe 26 august, programul urmând să fie stabilit în cadrul Adunării Generale de la nivelul AJF Olt, din 12 august.

14 echipe în Liga a IV-a, sezonul 2023-2023:

Oltul Curtișoara
ACS Caracal
Știința Mărunței
Viitorul Coteana
Știința Drăgănești-Olt
Oltul Slătioara
Iris Nicolae Titulescu
FC Olt Scornicești
Viitorul Osica de Jos
Unirea Pârșcoveni
Viitorul Rusănești
Oltețul Osica
Voința Schitu
Victoria Dăneasa

S-au retras: Energia Strejești și Unirea Radomirești
S-a înscris în noul sezon: Victoria Dăneasa
Echipa din Ipotești va evolua în Liga a V-a