Primăria Slatina a susținut la Ministerul Dezvoltării oportunitatea relansării proiectului sălii de sport. Senatorul Siminica Mirea: „Se va trece la desemnarea câștigătorului”

Reprezentanții Primăriei Slatina au participat, săptămâna trecută, la ședința de lucru din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, susținând oportunitatea relansării proiectului sălii de sport cu 3.000 de locuri din municipiul Slatina. Totodată, aceștia au vorbit despre necesitatea și importanța acestei investiții pentru Slatina.

Senatorul PSD de Olt Siminica Mirea a anunțat că se va trece la desemnarea câștigătorului licitației pentru execuția lucrărilor ce nu au fost realizate.

„Pe agenda mea de senator, de reprezentant al oltenilor, m-am preocupat de fiecare dată de obiective de interes local, de ceea ce înseamnă politicile publice cu ascendent județean.

Pe tema Sălii de sport multifuncționale cu 3000 de locuri din municipiul Slatina și a blocajului cauzat de falimentul constructorului, desemnat inițial, am adresat interpelări parlamentare miniștrilor de resort pentru a găsi soluția care să genereze finalizarea obiectivului atât de așteptat de comunitatea slătineană.

Nu am fost singură în acțiunile mele, am avut alături echipa de la Primăria Slatina. Iar, când lucrezi în echipă rezultatele vin pe măsura efortului. Pe această cale îi mulțumesc 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐒𝐭𝐞𝐥𝐢𝐚𝐧 𝐄𝐦𝐢𝐥 𝐌𝐨ț, 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 ș𝐢 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐢𝐜𝐞𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐌𝐢𝐫𝐞𝐥-𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐁𝐞𝐫𝐞𝐜𝐡𝐞𝐭 ș𝐢 𝐆𝐢𝐠𝐢-𝐄𝐫𝐧𝐞𝐬 𝐕î𝐥𝐜𝐞𝐥𝐞𝐚𝐧𝐮.

Săptămâna trecută, reprezentanții Primăriei Slatina au participat la ședința de lucru din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru a susține oportunitatea relansării proiectului și necesitatea acestei investiții pentru Slatina. Și, firesc, cu argumentele invocate se va trece la desemnarea câștigătorului pentru execuția lucrărilor rămase! Slatina, așa cum merită, va avea sala de sport așteptată!”, a transmis parlamentarul oltean.

sursa foto: Siminica Mirea facebook