Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt informează contribuabilii că „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” poate fi depusă până pe 25 mai 2024.
Declarația unică se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România, din: activităţi independente; drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole; piscicultură şi/sau silvicultură; transferul titlurilor de valoare; precum și venituri din alte surse (de exemplu: câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă).
Totodată, Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România (de exemplu: venituri din activităţi independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului de investitii, venituri din lichidarea unei persoane juridice, venituri din pensii, remuneratii/indemnizatii ale membrilor consiliului de administratie/administratorilor/cenzorilor si alte venituri similare, venituri din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, precum si alte venituri supuse impunerii potrivit titlului IV din Codul fiscal.
Acest formular se utilizează pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate pe anul 2023 şi pentru estimarea impozitului şi a contribuţiilor sociale datorate pe anul 2024.
Declarația unică se completează și se depune până la data de 25 mai 2024 şi de către persoanele fizice care:
- dispun asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil aferent anului 2023, precum şi/sau din impozitul datorat pe câştigul net anual impozabil aferent anului 2023, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, în conformitate cu reglementările art. 123^1 din Codul fiscal;
- în anul 2024 nu realizează venituri și optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.