Grație accesării unui proiect prin Agenția de Mediu, 37 de ecoinsule vor fi montate, în această toamnă în cartierele municipiului Caracal. Acestea vor înlocui vechile ghene de gunoi.
Potrivit primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, accesul se va face cu cartela, zona va fi supravegheată video, iar nicio persoană străină nu va putea să pătrundă să abandoneze gunoi menajer sau de altă natură.
Totodată, edilul a subliniat că acest sistem va permite separarea deșeurilor menajere de cele reciclabile.
„Avem un proiect pe Agenția de Mediu, care se numește ECOInsule, și ne-am hotărât ca prin intermediul lui să aducem 37 de insule la nivel de municipiul Caracal, în locul ghenelor de gunoi din cartiere. Proiectul a fost semnat acum un an de zile, după lungi tergiversări cu Ministerul Mediului am semnat contractul de livrare între Ministerul Mediului, UAT Caracal și furnizorul de ecoinsule. Acestea vor înlocui ghenele de gunoi din fiecare cartier. Vor fi șase containere, care vor avea sub ele un cântar, fiecare cetățean va primi o cartelă, iar depunerea gunoiului menajer și a celui selectat va fi făcută doar cu această cartelă. Trapele se deschid doar dacă ai această cartelă. În acest fel pot fi identificați foarte ușor oamenii care aruncă și confundă deșeul menajer cu deșeurile reciclabile. Vor fi două camere de luat vederi, care vor observa absolut pe oricine se apropie de această ecoinsulă. Va fi un mare câștig pentru orașul nostru faptul că vom avea deșeurile menajare separat, iar pe cele reciclabile colectate separat. Sperăm ca în această toamnă să avem aceste ecoinsule montate în toate cartierele de blocuri din Caracal. Se lucrează în această perioadă și la un alt proiect tot pe Mediu, cel de aport voluntar. Deja suntem în faza în care se fac platformele betonate și se achiziționează cântarul din incintă, urmând ca în această toamnă să vină și containerele special făcute pentru acest proiect”, a spus primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea.
foto: arhivă, fotografie ilustrativă