Primarul orașului Scornicești a cerut ajutor la CJ Olt, pentru reabilitarea unui drum

Primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, a cerut sprijinul președintelui CJ Olt, Marius Oprescu, pentru reabilitarea Drumului Județean 703C, care se întinde de la intersecția cu drumul european E574 până la intrarea în localitate. Forul județean a răspuns afirmativ, urmând să ajute la reabilitatea acestui drum, tranzitat zilnic de zeci de mașini.

Segmentul de drum a fost grav afectat și de utilajele de mare tonaj care au tranzitat zona, pentru a construi Drumul Expres Craiova-Pitești.

CJ Olt a răspuns afirmativ pentru reabilitarea acestui tronson de drum, deși edilul a trimis notificări și către firmele care au efectuat lucrări pe acest sector de drum și celei care a deservit la construirea DEX12.

„Pe această cale, informez toți locuitorii orașului Scornicești, dar și pe cei care tranzitează orașul nostru pe DJ703C, începând de la intersecția cu drumul european E574, până la intrarea în oraș, pod Gama, că am făcut mai multe notificări instituțiilor îndreptățite, cât și firmelor care au efectuat lucrări pe acest sector de drum, dar mai  ales firmei care a deservit la construirea drumului Expres (cei care tranzitează cu utilaje de mare tonaj acest tronson de drum), însă răspunsul celor din urma a fost unul negativ! Știm cu toții că drumul este într-o stare de tranzitare destul de dificilă atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni, iar pentru că îmi pasă, după răspunsurile negative primite, am făcut o solicitare și conducerii Consiliului Județean, pentru a ne sprijini în remedierea acestui tronson de drum, răspunsul fiind unul pozitiv. Mulțumesc pe această cale domnului președinte al CJ, Marius Oprescu, care a răspuns prompt și concis solicitării noastre de a efectua lucrări de reabilitare ale acestui tronson de drum, dându-ne speranța necondiționată că împreună continuăm să dezvoltăm orașul Scornicești”, a spus primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor.