În timp ce Viitorul Coteana a anunțat că se retrage din Liga a IV-a, Unirea Radomirești se pregătește pentru revenirea în eșalonul al patrulea. Noul antrenor al echipei Unirea Radomiresti este Alexandru Gheorghe, 56 de ani, acesta antrenând, de a lungul timpului, Sporting Roșiorii și Turnu Măgurele.
În noua formulă, echipa din Radomirești a susținut sâmbătă, 3 august, un meci amical, întâlnind, pe teren propriu, gruparea din Dăneasa. Partida s-a încheiat cu victoria clară a Unirii Radomirești, scor 6-1, noul antrenor al echipei trimițând în teren următorul unsprezece:
George Vasile, Alexandru Ilie, Daniel Năuiu, Iana, Cătălin Vînturiș, Alin Alecu, Răzvan Scurtir, Cristian Popa, Cătălin Vezeanu, Dan Ciobanu și Ionuț Olteanu.