Mai multe solarii, anexe gospodărești și acoperișul unei case, din comuna Pleșoiu, sat Doba, au luat foc miercuri, 7 august. Echipaje de pompieri, ambulanță, CBRN intervin la acest moment în localitatea din județul Olt.
„Pompierii intervin în aceste momente cu 2 autospeciale de stingere, cisterna Abroll, o autospecială de intervenție la înălțime, un echipaj SMURD, un echipaj CBRN la un incendiu izbucnit la solarii. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la solarii, anexe gospodărești și la acoperișul locuinței, în comuna Pleșoiu, sat Doba”, se arată într-un comunicat al ISU Olt.
Potrivit ISU Olt, incendiul a fost lichidat în jurul orei 17.00.
„În urma evenimentului au ars trei anexe pe circa 60 de metri pătrați, acoperișul casei pe aproximativ 10 metri pătrați, o seră de 15 metri pătrați și un solar de 20 de metri pătrați.Pe timpul intervenției, au fost extrase patru butelii, care prezentau pericol de explozie. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire”, au transmis reprezentanții ISU Olt.
foto: captură video