Consilierii județeni ai Oltului și-au preluat mandatele. Oprescu, la al treilea mandat

Sala Europa a găzduit miercuri, 23 octombrie, ceremonia de constituire a Consiliului Județean Olt, cei 32 de consilieri și președintele forului județean, Marius Oprescu, învestit cu al treilea mandat, depunând jurământul.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că începe cel de al treilea mandat cu gândul la promisiunile pe care le-a făcut oltenilor.

„Încep al treilea mandat cu gânduri bune, așa cum am început fiecare mandat. Cu gândul la promisiunile făcute cetățenilor din județul Olt, cu gândul de a rezolva aceste promisiuni. Așa cum am spus și în cadrul ședinței nu este o misiune ușoară, responsabilitatea este mare, dar atunci când lucrurile ies și satisfacțiile profesionale sunt pe măsură.

Principalele obiective ale acestui mandat sunt aceleași pe care le-am avut de fiecare dată, să încercăm să dezvoltăm infrastructura din județul Olt, fie ea rutieră, de sănătate, socială sau de mediu, atât cât putem de mult. Nu există măsură pe fonduri europene, să fi fost eligibilă, pe care Consiliul Județean să nu fi accesat –o, de asemenea, nu există Program Guvernamental de investiții pe care județul Olt să nu încerce să-l acceseze. Toate aceste lucruri, pe lângă bugetul propriu al CJ Olt, pe care am încercat de fiecare dată să-l drămuim foarte bine, astfel încât, din banii pe care îi avem, chiar dacă ei sunt puțini, să încercăm să facem multe lucruri bune pentru județul Olt ”, a spus Oprescu.

Astfel, Consiliul Județean Olt este compus din următorii consilieri, cu mandat de patru ani:

PSD:
Virgil Delureanu
Ionuț Ivan
Mariana Matei
Valentin Pârvu
Titu Vîrban
Iulia-Daniela Vlad
Dorin-Teodor Postelnicu
Petre Silviu Neacșu
Ion Voicu
Nicolae Vitan
Mirela Vasile
Gabriel Nicolescu
Toma Prună
Cristian Butnariu
Emil Marinescu
Constantin Popescu

Ionuț Tobescu
Cristina Gheorghe
Crina Jilavu
Ciprian Alexe

PNL
Mariana Gheorghe
Dumitru Căleală
Viorel Rogojinaru
Gigi Ghencea
Vasile Popa
Tiberiu Pană
Adrian Mulțescu
AUR
Mugur Mihăescu
Ovidiu Pătru
Gabriel Braniște
Sorina Popa
Teiu Păunescu