Prezent la Slatina la conferința de închidere a proiectului „Dotarea cu echipamente de specialitate și digitalizarea laboratorului de anatomie patologică al SJU Slatina”, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Ștefan Catană, a precizat că CJ Olt a semnat contracte de peste 200 de milioane de euro, o sumă importantă fiind investită în cea mai mare unitate medicală din județ.
„Consiliul Județean Olt este foarte implicat în implementarea proiectelor cu fonduri europene. La nivelul județului Olt au fost semnate contracte de aproximativ 450 de milioane de euro de când ne-am integrat noi în Uniunea Europeană. Începând cu primul program operațional regional, continuând cu cel de-al doilea, cel din prezent, inclusiv Programul de Sănătate pentru care ne aflăm astăzi aici.
Pentru autoritățile publice locale s-au semnat contracte de aproape 286 de milioane de euro, din care Consiliul Județean Olt a semnat contracte de aproape 200 de milioane de euro. Deci o mare parte dintre contracte sunt semnate și implementate de către Consiliul Județean Olt și de către spitalul dumneavoastră. Se vede clar că Consiliul Județean Olt investește masiv în infrastructura de sănătate, atât prin proiectele depuse în numele Consiliului Județean, cât și cele depuse de Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a spus Catană.
Directorul ADR Sud-Vest Oltenia a declarat că vor mai fi lansate apeluri pentru a fi depuse proiecte pe Programul de Sănătate.
„Pentru Programul de Sănătate, sunt depuse la nivelul județul Olt proiect de 24 de milioane. Este un program nou, Programul de Sănătate, o să mai fie lansate apeluri, se vor mai putea depune proiecte. S-au semnat deja contracte de 10 milioane de euro, dintre care pentru unul avem, astăzi, aici prezentare. Mai este încă un proiect în implementare, din câte știu, laboratorul de microbiologie. Și mai aveți și reabilitarea, modernizarea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, care încă nu s-a semnat contract, este în proces de evaluare la Ministerul Sănătății”, a adăugat directorul ADR Oltenia.