Patru mașini au fost implicate într-un accident rutier, ce a avut loc marți, 14 aprilie, pe strada Artileriei, din municipiul Slatina. Unul dintre șoferi, o femeie de 54 de ani, din comuna Șerbănești, a ajuns la UPU Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate 4 autovehicule, respectiv un autoturism condus de către o femeie de 54 de ani, din comuna Șerbănești, județul Olt, un autoturism condus de către un tânăr de 24 de ani, din municipiul Slatina, un autoturism condus de către o femeie de 39 de ani, din localitatea Balteni, județul Olt și un autocamion condus de către un bărbat de 59 de ani, din comuna Schitu, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, femeia de 54 de ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.