Accident grav, pe DEX12, pe sensul Slatina către Craiova. Un TIR a acroșat un autoturism oprit

Un grav accident de circulație a avut loc, în această dimineață, pe Drumul Expres – DEx 12, km 10, sensul Slatina către Craiova, un TIR lovind un autoturism staționat.

În urma impactului Tir-ul s-a răsturnat, iar două persoane au ajuns la spital.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit faptul că un bărbat, de 50 de ani, din județul Ialomița, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule(TIR) pe DEx 12, ar fi acroșat un autoturism ce se afla staționat, la volanul căruia se afla o femeie, de 53 de ani, din județul Dâmbovița.

În urma impactului, ansamblul de vehicule(TIR) s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, bărbatul de 50 de ani și femeia de 53 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital”, arată IPJ Dolj.

Șoferii  au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.