Olt: 58 de candidați au fost eliminați din concursul pentru posturile de director de școală

Dintre cei 163 de candidați prezenți la concursul pentru posturile de director și director adjunct de la nivelul unităților de învățământ, din județul Olt, 58 au picat proba de evaluare a competențelor, care a avut loc marți, 13 octombrie.

Potrivit datelor transmise de inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Olt, profesoara Mariana Gheorghe, un singur candidat care s-a înscris nu a îndeplinit toate condițiile.

„Pentru prima probă, procentul de promovabilitate a fost de 64,4 la nivelul județului. Un singur candidat nu a îndeplinit toate condițiile și nu a putut participa la prima probă. Ieri, niciun candidat nu a fost eliminat din concurs. Astfel, am avut 169 de candidați înscriși, șase absenți, 105 admiși și 58 respinși”, a spus inspectorul general al ISJ Olt, profesoara Mariana Gheorghe.

Din păcate, printre candidații eliminați s-au aflat și dascăli cu experiență, unii dintre ei ocupând funcții de conducere și în trecut.

Pe 20 octombrie, va avea loc proba scrisă de evaluare a competențelor manageriale a concursului de director de la nivelul unităților de învățământ, ulterior, candidații susținând și interviul, comisia analizând planul managerial.

Potrivit ministrului Educației, Mihai Dimian, la nivel național, 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, înainte de contestații, Rata de promovare a probei fiind de 69,05%.

Testul a vizat situații ipotetice din activitatea curentă a unei școli și a evaluat raționamentul verbal, numeric și logic: capacitatea de a înțelege informații, de a analiza și de a rezolva probleme.
Pragul de promovare a fost nota 6, fără punct din oficiu: minimum 12 răspunsuri corecte din cele 20 de întrebări. Media notelor a fost 6,45, iar mediana 6,5 — aceasta fiind și nota obținută de cei mai mulți candidați. Proba este eliminatorie, iar nota nu intră în media finală a concursului.