O femeie de 34 de ani, înjunghiată, pe o stradă din Caracal

O femeie de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost înjunghiată de către un bărbat, la intersecția străzilor Mărului și Rahovei, din municipiul Caracal, acesta părăsind ulterior locul faptei.

Incidentul a avut loc în această seară, iar bărbatul a fost identificat la scurt timp.

„La fața locului au fost mobilizate toate echipajele disponibile din cadrul Poliției Municipiului Caracal, fiind demarate de îndată activități pentru identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat victima, o femeie de 34 de ani, din municipiul Caracal, precum și persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate.La scurt timp, bărbatul a fost depistat de polițiști, iar în prezent se află în custodia polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor”, se arată într-un comunicatal IPJ Olt.

Polițiștii au stabilit că, la data de 4 octombrie 2026, femeia a mai sesizat Poliția Municipiului Caracal cu privire la faptul că bărbatul ar fi amenințat-o, deplasându-se la domiciliul acesteia și adresându-i amenințări.

„În urma completării formularului de evaluare a riscului, la acel moment a fost constatat un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, însă femeia a refuzat montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.În cauză a fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.Ulterior, la data de 8 octombrie 2026, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru o perioadă de două luni, fără monitorizare electronică”, a mai arătat sursa citată.

Ulterior, pe 2 noiembrie 2026, femeia s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Caracal, unde și-a retras plângerea formulată anterior cu privire la infracțiunea de amenințare.

foto: arhivă