Motociclist, acroșat de o mașină, la Saru

O mașină a acroșat un motociclist, pe DN65, la Saru, sâmbătă, 30 august. Motociclistul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit unor surse, șoferul nu s-ar fi asigurat când a ieșit din parcare, pentru a virat la stânga, și a acroșat motociclistul, care se deplasa din direcția Balș către Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de către un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj.

În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.