Festivalul Călușului Oltenesc ajunge în cinci localități din județ. Primar: „Această formație de călușari dăinuie în Vâlcele de peste 100 de ani”

Cea de a VI-a ediție a „Festivalului Călușului Oltenesc” se va desfășura, în perioada 31 mai-7 iunie, în localitățile Vâlcele, Valea Mare, Priseaca, Grojdibodu și Balș. Organizatorii au susținut astăzi, 25 mai, o conferință de presă la Palatul Copiilor din Slatina, unde au precizat că 22 de cete de călușari vor colinda satele din cele cinci localități, ediția din acest an aducând și o noutate, o identitate virtuală a Festivalului, unde pot fi aflate date despre eveniment în timp real.

Directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina, profesorul Ilie Brăileanu, a precizat că peste 250 de gospodării îi vor primi pe călușari.

„Vorbim despre manifestările artistice desfășurate sub egida Consiliului Județean, sunt două evenimente cu tradiție în săptămâna premergătoare Rusaliilor, în definitivarea organizării acestor manifestări, Festivalul Călușului Oltenesc, desfășurat între 31 mai-7 iunie, și Concursul Național Călușul Românesc, 10-14 iunie. Salut prezența primarilor din localitățile Grojdibodu, Vâlcele și Priseaca. Împreună cu Oana Nica, lucrăm de trei luni la aceste manifestări. Ne dorim să ducem călușul în vatra strămoșească, la țărână. Este un efort deosebit și pentru Centrul Județean de Cultură și Artă Olt să asigure acompaniamentul live a formațiilor de călușari (…) Vor fi 250-300 de gospodării care vor fi vizitate, anul acestea, la Festivalul Călușului Oltenesc. Sunt sigur că va fi un succes deosebit și în acest an”, a spus Ilie Brăileanu.

Oana Nica, director adjunct al Centrul Cultural Olt, a spus că noutatea din acest an a acestui Festival este crearea unei identități vizuale.

„Am căzut de acord pe toate punctele. Anul acesta, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt vine cu noutăți la Festivalul Călușului Oltenesc. Am creat o identitate vizuală pentru acest festival, este pentru prima dată când am creat acest lucru, sper să fie de bun augur și de aici să construim. Pe fiecare afiș în parte va exista un cod QR, care va duce la o pagină – artrasiculturaolt.ro/festivalulcalusuluioltenesc2026, unde avem toate detaliile. Noi vom asigura pentru fiecare centru care a solicitat acompaniamentul live, cred că în celelalte au ei”, a spus Oana Nica.

Primarul comunei Vâlcele, Alexandru Taifas, a precizat că formația de călușari din localitatea sa are peste un secol.

„Mulțumesc, în primul rând, Consiliului Județean Olt, și Centrului Județean de Cultură, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o pentru a doua oară privind organizarea acestui festival de căluș. Consider că merităm acest lucru, ținând cont de valoarea și prestanța formației de călușari de la Vâlcele. Această formație de călușari dăinuie în Vâlcele de peste 100 de ani. În anii 1953-1954, atunci când avem 5-6 ani, împreună cu Dragomira Nichita, ne țineam după această formație de călușari. Am avut trei formații de călușari în comună, una în satele de sus, iar alta în Bădia și Bărcănești. Din 1965, aceste trei formații s-au unit cu ocazia dialogului de la distanță. Îmi aduc aminte, că la Pitești, am concurat cu Pădureții, singura formație care ne ținea piept la acea vreme. De atunci, această formație de călușari a fost unită în jurul celui mai mare vătaf al nostru Ghiță Marin, continuând cu Uță Gelu și Marin Stănescu. Nu omit faptul că din această formație face parte și Iliuță Brăileanu și prietenul meu, Dragomira Nichita. Totodată, vreau să vă mai spun că în ziua de Rusalii, comuna Vâlcele sărbătorește 500 de ani de la prima atestare documentară (…)”, a spus primarul din Vâlcele.

„Festivalul Călușului Oltenesc” ediția a VI-a ce se va desfășura în perioada 31 mai – 7 iunie 2026 în localitățile:
• Vâlcele – 31.05.2026
• Valea Mare – 01.06.2026
• Priseaca – 05.06.2026
• Grojdibodu – 06.06.2026
• Balș – 07.06.2026; Concursul Național al copiilor „Călușul Românesc” ediția a XXVI-a se va desfășura, în perioada 10-14 iunie 2026, la Slatina.