Două străzi importante din Slatina vor fi asfaltate, anunțul fiind făcut de primarul municipiului Slatina, Emil Moț. Edilul și președintele CJ Olt, Marius Oprescu, au fost joi, 22 februarie, pe Platoul Strehareți, având discuții cu slătinenii, privind modernizarea acestei zone.
Astfel, slătinenii de pe străzile Mircea Botez și Regele Ferdinand și-au dat acordul să doneze către municipalitate o suprafață de teren, ceea ce va permite asfaltarea cu circulație în dublu sens. Practic, slătinenii au prevăzut acest lucru și au construit gardul proprietății cu un metru mai în spate, acum fiind nevoie doar de întocmirea documentelor.
„Împreună cu președintele consiliului județean, Marius Oprescu am purtat discuții cu locuitorii străzilor Prof. Mircea Botez, Regele Ferdinand și Dealul Viilor.
Astfel, am anunțat semnarea contractelor de asfaltare pentru străzile Prof. Mircea Botez și Regele Ferdinand, proiectele tehnice fiind deja demarate.
Le mulțumesc locuitorilor pentru acordul lor de a dona către Primăria municipiului Slatina suprafața de teren din fața proprietăților, înțelegând că acest gest va permite asfaltarea străzilor cu circulație în dublu sens, facilitând accesul pentru mașinile de pompieri, ambulanțe și alte vehicule de intervenție în situații de urgență”, a transmis primarul Emil Moț.
Totodată, locuitorii de pe strada Dealul Viitor și Profesor Mircea Botez trebuie să urgenteze cât mai repede introducerea branșamentelor la utilități, pentru a se putea merge mai departe cu asfaltarea.
„De asemenea, s-a cerut identificarea unei soluții pentru accesul din str. Dealul Viilor pe str. Prof. Mircea Botez, pentru a asigura un trafic fluid. În plus, locuitorilor li s-a recomandat să urgenteze amenajarea branșamentelor la rețelele de utilități și s-a hotărât întocmirea studiului de fezabilitate pentru asfaltarea străzii Dealul Viilor, precum și extinderea sistemului de iluminat public pe străzile Regele Ferdinand și Dealul Viilor, incluse deja în lista de investiții pentru 2024”, a adăugat edilul Slatinei.