DSP Olt a raportat două noi decese, două femei care s-au prăpădit din cauza virusului SARS-COV2.
Este vorba despre o femeie, de 76 de ani, din mediul rural, ce a fost internată pe 4 ianuarie la Spitalul Municipal Caracal. Testul pentru depistarea virusului SARS-COV2 a fost pozitiv. Potrivit autorităților, femeia avea și comorbidități, precum: un accident vascular sechelar, tumoră abdominală în observație, insuficiență mitrală și tricuspidiană. A murit pe 12 ianuarie.
Un alt deces raportat joi, 14 ianuarie, este cel al unei femei, de 65 de ani, din județul Olt. Olteanca a ajuns pe 6 ianuarie la Spitalul Județean de Urgență Craiova, zi în care a și fost confirmată cu SARS-COV2. Avea diabet zaharat, tip II, obezitate grad III și probleme cardiologice. A murit pe 11 ianuarie la Spitalul Județean de Urgență Craiova unde primise îngrijiri medicale în ultimele cinci zile.
De la începutul pandemiei, 227 persoane din Olt au murit din cauza COVID.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi, 14 ianuarie, 59 de noi infectări COVID, numărul oltenilor confirmați cu SARS-COV2 urcând la 10.077, rata de incidență la nivelul județului fiind de 0,72 la mia de locuitori.