Două mandate de executare a pedepsei au fost puse în aplicare miercuri, 13 ianuarie, de către polițiștii din cadrul IPJ Olt.
Primul bărbat, de 32 de ani, din Potcoava, fusese condamnat la șase ani de închisoare pentru furt calificat.
„Miercuri, 13 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea privind un bărbat, de 32 de ani, din orașul Potcoava. Acesta are de executat o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de articolele 228 și 229 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Celălalt bărbat, din Studina, trebuia să execute o pedeapsă de doi ani și șase luni pentru că a condus o mașină fiind sub influența alcoolului sau altor substanțe.
„Polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Vișina au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către instanța de judecată pe numele unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Studina. Acesta are de executat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, au mai adăugat reprezentanții IPJ Olt.
Cei doi au fost încarcerați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.