Peste 19.500 de olteni s-au vaccinat împotriva virusului SARS-COV2

Județul Olt a primit până în prezent 21.154 de doze de vaccin, care au fost distribuite centrelor de vaccinare, după cum urmează:

-vaccin Pfizer BioNTech= 17.624 doze;

-vaccin Moderna = 1.230 doze;

-vaccin AstraZeneca = 2.300 doze.

Potrivit datelor transmise de către DSP Olt, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost vaccinate 499 de persoane.

„Numărul de persoane  vaccinate împotriva COVID-19  cu produsele biologice: Pfizer  BioNTech, Moderna și AstraZeneca (în ultimele 24 ore ) – 499. Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19, până în data de 20 februarie 2021 -19.581, din care prima administrare – 11.597 persoane ( 9.338 persoane vaccinate cu Pfizer  BioNTech și 1.230 persoane vaccinate cu Moderna + 1.029 persoane vaccinate cu AstraZeneca); rapel – 7.984 persoane”, se arată într-un comunicat DSP Olt.

În total, în județ au fost realizate 19.581 doze, din care:

-17.322 persoane vaccinate cu produsul biologic Pfizer  BioNTech ;

-1.230 persoane vaccinate cu produsul biologic Moderna;

-1.029  persoane vaccinate cu produsul biologic AstraZeneca.

În ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate reacții adverse la nivelul centrelor de vaccinare.

În total, la nivelul centrelor de vaccinare de la debutul campaniei de vaccinare anti Covid 19, au fost înregistrate 20 reacții comune și minore, dintre care:

-0 reacții locale cu durere la locul injectării;

-20  reacții generale- etapa I ( febra, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).