Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16-19 ani au ajuns la UPU Slatina, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și a căzut opt metri în gol de pe un pod peste calea ferată, pe raza localității Dăneasa (Olt).
Mașina era condusă de un tânăr de 19 ani, care nu era băut.
„Un autoturism a fost găsit pe terenul aflat în zona adiacentă podului peste calea ferată, care ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 8 metri. Totodată, polițiștii au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Vlădila, care ar fi condus autoturismul respectiv și patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Cele cinci persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Doi pasageri din mașină au fost găsiți încarcerați, unul fiind inconștient.
„În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit în afara carosabilului, iar doi pasageri, aflați pe bancheta din spate, au fost fost găsiți încarcerați, unul dintre aceștia fiind inconștient. Pompierii au acționat, cu ajutorul accesoriilor specifice, pentru extragerea celor două victime încarcerate. Toți cei cinci pacienți, printre care și doi minori, au fost asistați la locul evenimentului și transportați la UPU Slatina, politraumatizați prin accident rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.